În cadrul acestui program, participanții vor avea parte de activități care stimulază îmbunătățirea comunicării și relațiilor în cadrul organizației prin identificarea stilurilor personale ale oamenilor cu care ești in echipă la un moment dat.

1. Surprise box- participanții vor avea ocazia să se cunoască într-un mod diferit și creativ prin aducerea unui element personal care este pus într-o cutie. Fiecare participant va alege apoi un obiect și va încerca să creeze povestea persoanei careia crede că îi aparține.

2. Cele 4 colțuri – scopul acestei activități este identificarea stilului personal și cunoașterea stilului celorlalți. Sarcina va fi să stați lângă cuvântul cu care vă identificați cel mai mult. Set up-ul sălii va include patru postere diferite cu unul dintre următoarele cuvinte scrise pe fiecare: REZULTATE – RELAȚII –  STRATEGIE –  ACȚIUNE.

Cerem participanților să se apropie de cuvântul cu care se identifică cel mai mult iar când toată lumea a ales un cuvânt, cerem fiecărui grup să discute între ei de ce au ales cuvântul respectiv și cum acest cuvânt se reflectă în modul în care preferă să lucreze cu echipele lor. După câteva minute de discuții, fiecare echipă va comunica concluziile la care au ajuns. Cele patru cuvinte alese stimulează o discuție utilă cu privire la diferitele moduri de abordare ale oamenilor.

Închidem programul cu rezolvarea unui puzzle cu bucățile pe care le vor primi participanții după fiecare rundă de discuții de la activitatea Cele 4 colțuri.