Este cunoscut și studiat faptul că autocunoașterea duce la îmbunătățirea capacităților manageriale și de leadership. Din ce în ce mai multe companii văd în coachingul pentru creșterea autocunoașterii și dezvoltării emoționale o componentă esențială pentru dezvoltarea abilităților interpersonale și de cooperare ale angajaților.
După părerea lui Daniel Goleman, modul în care ne raportăm și ne abordăm propriile emoții depinde de inteligența noastră emoțională. Înțelegerea propriilor emoții și modurilor de gândire nu înseamnă neapărat că le putem schimba însă în lipsa autocunoașterii, posibilitatea de a face o schimbare este minimă. Câteodată ne poate ajuta pur și simplu să ne lămurim măcar unde anume ne aflăm într-un moment sau altul.
Autocunoașterea este o abilitate “soft” cu impact însă asupra formării multor abilități “hard”. Coach-ul îl poate îndemna pe client să-și crească nivelul de autocunoaștere pentru a dobândi o mai bună înțelegere a propriilor sentimente, gânduri, senzații fizice și percepții, fără de care nu ar putea învăța lucruri mai concrete.
Există mai multe metode prin care poate fi crescut gradul de autocunoaștere al unei persoane de la instrumentele formale de evaluare a performanței precum evaluarea la 360 grade sau utilizarea diverselor instrumente psihometrice, la tehnici care pun accent pe aspectele reflexive și experiențiale ale autocunoașterii. Aceste tehnici sunt preluate din psihoterapia gestalt și analiza tranzacțională și adaptate pentru creșterea autocunoașterii managerului coach sau stimularea acesteia la membrii echipei sale. Multe dintre aceste tehnici pun accent pe elemente descriptive “ce?” și “cum?” ale unei situații decât pe cele cauzale de tip “de ce?” și vom prezenta mai departe trei dintre acestea:
- Conștientizarea momentului prezent
Scopul acestei tehnici este să stimuleze prezența și autoreflecția propriilor experiențe și manifestării acestora atât pe plan intern (gânduri și sentimente) cât și pe plan extern (comportamente, reacții și rezultate). Astfel se poate scoate în evidență un aspect rămas nerezolvat care îl împiedică pe client să înainteze în programul de coaching spre faza învățării propriu zise.
Această tehnică se poate aplica direct în cadrul sesiunii de coaching prin ascultarea empatică și reflecția de tip interpretativ sau ca temă pentru acasă. În timpul sesiunii, coach-ul poate reformula ceea ce a spus clientul nu doar parafrazând ci adăugând și nota emoțională din mesajul său, ceea ce aduce claritate cu privire la sentimente și motivele pentru care acesta se simte într-un fel sau altul. De pildă, ca temă pentru acasă, coach-ul îi poate sugera clientului ca în fiecare săptămână să observe pentru o perioadă de timp anumite detalii pe care nu le-a băgat în seama într-o situație de muncă cu care este familiarizat sau să observe cum anume încearcă să evite să aibă de-a face cu anumite lucruri.
- Asumarea propriilor sentimente
Înțelegerea mecanismelor prin care oamenii se feresc să-și recunoască sentimentele și trăirile poate deveni critica pentru schimbarea și dezvoltarea clientului. Această tehnică se poate aplica în cel mai simplu mod prin conștientizarea și reformularea afirmațiilor generalizatoare pe care le face clientul în limbajul său uzual din conversații. Schimbarea modului în care vorbim poate schimba felul în care vedem lumea, în care ne percepem pe noi înșine sau poziționarea în relațiile noastre iar în final poate schimba și ceea ce facem.
- Conștientizarea libertății de alegere
Deciziile și alegerile sunt o componentă a tot ce facem în viață iar autocunoașterea înseamnă să fim lămuriți în privința posibilităților pe care le avem în viață și să fim capabili să facem alegeri care contribuie la o existență împlinită și cu sens.
Folosim această tehnică în context de coaching pentru a-l ajuta pe client să devină mai conștient de opțiunile pe care le are și de consecințele luării sau neluării unei decizii. Explorăm împreună ce metodă preferă clientul de obicei când are de luat o decizie, ce i-a permis sau l-a împiedicat să facă faptul că a luat (sau n-a luat) decizia în maniera respectivă.
Astfel, clientul devine conștient de procesul și consecințele deciziilor pe care le-a luat, învață să își asume tot mai mult responsabilitatea alegerilor, dorințelor și temerilor sale.
Creative Bright are experiență în dezvoltarea și livrarea de ateliere de autocunoaștere și dezvoltarea inteligenței emoționale și în același timp folosește o serie de metode de autocunoaștere preluate din psihologie în cadrul programului “Manager as Coach”. Pentru a solicita organizarea unui atelier pe tema autocunoașterii sau EQ dar și pentru a afla mai multe detalii despre programul de antrenare a abilităților de coaching pentru manageri, ne puteți scrie sau contacta aici.